PSD Dâmbovița, una din cele mai importante organizații pesediste, a votat împotriva continuării participării la guvernare „în actuala coaliție, cu actualul premier”

PSD Dâmbovița a votat, sâmbătă, împotriva continuării participării la guvernare ‘în actuala coaliție, cu actualul premier’.

Propunerea a fost făcută de liderul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, la Conferința Județeană a Ligii Aleșilor Locali PSD, la care au fost prezenți președintele partidului, Sorin Grindeanu, și mai mulți miniștri social-democrați.

‘Și, dacă îmi permiteți, domnule președinte (Sorin Grindeanu – n.r.), astăzi, la Târgoviște, pentru că sunt oamenii care vor vota și pe 20 aprilie (…), o să participăm și la acea dezbatere cu 5.000 de oameni, la propunerea dumneavoastră, dar ne uităm ochi în ochi, suntem față în față în această sală, eu aș vrea astăzi, aici, la Târgoviște, să supun la vot colegilor mei din PSD Dâmbovița dacă sunt de acord sau nu să continuăm în această coaliție, cu actualul prim-ministru, cu partide toxice și, bineînțeles, așa cum suntem astăzi. Stimați colegi, sunteți de acord să mergem mai departe în actuala coaliție? Cine este pentru? Nimeni. Împotrivă? Deci toată lumea a votat pentru a schimba regula în coaliție’, a spus președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Acesta a propus și cinci teme de lucru pentru social-democrați: proiecte pentru finanțare în sănătate, în educație, reformă administrativă, reducerea numărului de parlamentari și un program pentru comunitățile locale.

‘În ultimul an de zile avem un premier care a condus țara numai cu foarfeca’, a adăugat Corneliu Ștefan, care a concluzionat că PSD decontează deciziile guvernamentale. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare