Președintele Consiliului UE: Rusia este până acum singurul câștigător al războiului din Orientul Mijlociu

Rusia a fost până acum singurul câștigător al războiului din Orientul Mijlociu, în contextul în care prețurile energiei cresc vertiginos, iar atenția acordată războiului rus împotriva Ucrainei s-a estompat, a afirmat marți președintele Consiliului UE, Antonio Costa, transmit Reuters și AFP.

”Până acum, există un singur câștigător în acest război – Rusia”, a conchis Costa într-un discurs adresat ambasadorilor UE la Bruxelles.

Rusia ”câștigă noi resurse pentru a-și finanța războiul împotriva Ucrainei, pe măsură ce prețurile la energie cresc. Profită de deturnarea capacităților militare, care altfel ar fi putut fi trimise pentru a sprijini Ucraina. Și beneficiază de pe urma scăderii atenției față de frontul ucrainean, în timp ce conflictul din Orientul Mijlociu preia centrul scenei”, a spus responsabilul european.

Acesta a subliniat necesitatea ca UE să protejeze ordinea internațională bazată pe reguli, despre care a afirmat că este contestată în aceste momente de Statele Unite, și ca toate părțile implicate în conflictul din Orientul Mijlociu să revină la masa negocierilor.

”Libertatea și drepturile omului nu pot fi obținute prin bombe. Doar dreptul internațional le susține”, a notat Costa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare