Țoiu s-a întâlnit cu Înaltul Comisar OSCE pentru Minorități, dar nu a suflat nici un cuvânt de încălcarea drepturilor românilor din Ucraina

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a avut o întrevedere, marți, cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale, Christophe Kamp, cu prilejul vizitei pe care oficialul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa o efectuează în România, în perioada 16-18 februarie.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), vizita se înscrie în parametrii dialogului constant pe care România îl poartă cu instituția Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale. Întrevederea a prilejuit un schimb aprofundat de vederi pe marginea problematicilor legate de protecția și promovarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, precum și a rolului instituției autonome a Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale în protejarea acestor drepturi.

‘Ministrul Oana Țoiu a subliniat importanța pe care România o acordă protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale din țara noastră, modelul românesc în ceea ce privește reprezentarea minorităților naționale impunându-se ca model studiat și de alte țări. Înaltul Comisar OSCE pentru Minorități Naționale a apreciat cadrul legislativ național solid, ce acordă atenție specială reprezentării minorităților naționale’, relatează sursa citată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare