Mehedințiul la Târgul de Turism

În perioada 12–15 februarie 2026, la ROMEXPO București – Pavilion B3, Stand 45, Consiliul Județean Mehedinți, alături de comunele Eșelnița, Dubova, Svinița și Asociația „Descoperă Cazanele Dunării”, va promova județul Mehedinți și potențialul său turistic, aducând în fața publicului valorile naturale, culturale și tradițiile comunităților noastre, a anunțat șeful CJ Mehedinți Aladin Georgescu.

Totodată, la eveniment va fi prezentă Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin, având propriul stand, unde vor fi promovate obiectivele emblematice ale municipiului – Cetatea Medievală a Severinului și Castelul de Apă – repere importante ale identității culturale mehedințene.

⛰️ În cadrul târgului va fi prezentată diversitatea ofertei turistice din județul Mehedinți, obiective naturale și culturale, trasee turistice, evenimente locale și experiențe autentice, între care Clisura Dunării ocupă un loc de referință prin peisajele și tradițiile sale.

🗺️ Vizitatorii vor avea la dispoziție materiale de prezentare ale destinației – pliante, broșuri, hărți, imagini și videoclipuri – precum și informații privind posibilitățile de petrecere a timpului liber în Mehedinți.

🧵 Vor fi puse în valoare tradițiile locale, meșteșugurile și specificul comunităților, legătura dintre patrimoniu și dezvoltarea turistică, precum și investițiile realizate pentru creșterea atractivității județului.

Oferta este completată cu partea gastronomică, produse locale reprezentative, de-a dreptul atractive, care confirmă identitatea locurilor și originalitatea experienței turistice.

Susțin acest demers pentru că turismul înseamnă șansă de dezvoltare pentru comunitățile noastre, pentru antreprenorii locali și pentru imaginea județului Mehedinți.

📍 Standul județului Mehedinți poate fi vizitat la ROMEXPO – București

🕒 Program de vizitare: 12–15 februarie

🤝 Parteneri: comunele Eșelnița, Dubova, Svinița și Asociația „Descoperă Cazanele Dunării”

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare