O lecție pentru Bolo: Sistemul francez de deduceri la impozitul pe proprietate

Franța are un sistem complex și de-a dreptul complicat de deduceri, adică de scădere a impozitului pe proprietate. Sunt mai multe situații în care persoanele fizice pot fi scutite parțial sau total de la plata impozitului pe proprietate, iar condițiile depind de vârstă, de veniturile obținute de proprietar și de tipul de proprietate deținută, transmite RFI.

De exemplu, sunt scutiți de la plata impozitului pe proprietate cei care beneficiază de alocația pentru persoane vârstnice sau de alocația suplimentară pentru invaliditate. De asemenea, nu plătesc impozitul persoanele cu vârsta de peste 75 de ani, dacă venitul lor nu depășește limita prevăzută în Codul Fiscal. Valoarea stabilită în legislație este de 12.679 euro anual calculată ca și coeficient familial, adică un raport între veniturile gospodăriei și structura familiei. De asemenea, pentru venituri mai mici de aproximativ 30.000 de euro anual pe baza coeficientului familial se poate obține o reducere a impozitului. În Franța, sunt și alte situații în care se obțin deduceri, la fel ca la calculul impozitului pe venit, dar ele depind de o serie de factori, precum modernizarea locuinței sau investiții în eficiența energetică. După cum se poate vedea, modelul francez oferă reduceri sau chiar scutiri de la plata impozitului pe proprietate, în funcție de venituri, de vârstă sau pentru persoanele cu handicap.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare