„Misiunea” militară aliată in Groenlanda: Un ofițer britanic, un olandez

Regatul Unit a trimis un singur ofițer în Groenlanda, în misiunea aliată prin care Danemarca încearcă să crească prezența militară în fața insistențelor președintelui american Donald Trump pentru preluarea de către Statele Unite a controlului insulei, informează joi dpa.

Ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen, a afirmat miercuri că mai multe țări vor participa la operațiunea militară comună.

Londra a confirmat că ofițerul britanic a fost desfășurat la solicitarea Danemarcii, pentru a se alătura unui grup de recunoaștere înaintea exercițiului militar planificat Arctic Endurance.

Un purtător de cuvânt al cancelariei prim-ministrului Keir Starmer a afirmat: ‘Împărtășim preocuparea președintelui Trump pentru securitatea Nordului Îndepărtat. Și vedeți asta în cadrul pasului în față făcut de statele din NATO și JEF (Joint Expeditionary Force – Forța Expediționară Comună, n. red.) pentru întărirea securității în Nordul Îndepărtat. Pas în față cu exerciții mai puternice, pentru descurajarea agresiunii rusești și a activității chineze’.

Și Olanda a anunțat joi trimiterea în Groenlanda a unui singur militar – un ofițer de marină, transmite AFP.

Ministrul olandez al apărării, Rubens Brekelmans, a declarat într-un comunicat că ‘securitatea în regiunea arctică, inclusiv în Groenlanda, este de importanță strategică pentru toți membrii NATO’.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare