Jocurile Balcanice de Baschet U15 se desfășoară lintre 21-23 decembrie, la Drobeta-Turnu Severin

Competiția internațională European Basketball Balkanic Games 2025 – Baschet U15 se desfășoară, în aceste zile, la Drobeta-Turnu Severin, reunind echipe naționale de juniori din România, Grecia, Croația, Slovenia și Serbia.

Astăzi a avut loc conferința de presă premergătoare competiției. Potrivit reprezentanților Federației Române de Baschet, în această perioadă toate eforturile se concentrează pe pregătirea tehnică a sportivilor și pe consolidarea parcursului internațional al României, în perspectiva participării la Campionatele Europene din 2026.

„Direcția noastră este clar orientată spre dezvoltarea tehnică și spre reprezentarea României la nivel internațional. Suntem în linie dreaptă pentru participarea României la Campionatele Europene din vara anului 2026, unde ne aflăm în prima grupă valorică, la adevăratul Campionat European. Vă mulțumim pentru tot ceea ce se întâmplă în aceste zile la Drobeta-Turnu Severin.” A precizat Claudiu Fometescu, CEO al Federației Române de Baschet. 

Meciurile se dispută la Sala Polivalentă din Drobeta-Turnu Severin, iar evenimentul reunește echipe naționale feminine și masculine din România, Grecia, Croația, Slovenia și Serbia.

“Este o bucurie pentru orașul nostru să primească tineri sportivi și antrenori din mai multe țări, într-un eveniment ce confirmă tradiția sportivă a orașului nostru.

Sportul joacă un rol esențial în educația și dezvoltarea tinerilor, iar susținerea cluburilor și a competițiilor care aduc Severinul pe harta performanței sportive rămâne o prioritate pentru administrația locală.” A transmis primarul Severinului, Marius Screciu.

“Astfel de competiții oferă tinerilor sportivi șansa de a evolua la nivel internațional și încurajează practicarea baschetului, contribuind la dezvoltarea sportului de performanță.

Consiliul Județean Mehedinți susține sportul de performanță și participarea tinerilor la competiții internaționale.

Urez mult succes tuturor participanților și o desfășurare cât mai bună a competiției.” A precizat la rândul său, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Evenimentul este susținut de Severnav, partener principal al competiției, implicarea companiei contribuind la buna desfășurare a Jocurilor Balcanice de Baschet U15 și la promovarea Severinului ca oraș-gazdă pentru competiții sportive internaționale.

Conform afișului oficial, România va evolua în mai multe partide pe parcursul celor trei zile, inclusiv împotriva Croației, Sloveniei, Greciei și Serbiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare