Bulgaria insistă cu porturile peste Dunăre și cu terminalul portuar Turtucaia

„Bulgaria este pregătită, dar încercăm să-i convingem pe partenerii noștri români de importanța unor noi poduri peste Dunăre. Înțelegem dificultățile lor bugetare, dar există și alte variante pe care noi le oferim, altele decât podurile”, a declarat premierul bulgar, Rosen Jeliazkov, în timp ce, sâmbătă, împreună cu primarul Municipiului Turtucaia, Dimităr Stefanov, și cu ambasadorul Bulgariei în România, Radko Vlaikov, au inspectat punctul în care va funcționa Terminalul Portuar Turtucaia. Jeliazkov a reamintit că l-a invitat pe omologul său român la o întâlnire de lucru, la care să fie discutate tocmai legăturile peste Dunăre, care vor aduce beneficii excepționale celor două state.

„Pentru ca Terminalul Portuar Turtucaia să funcționeze trebuie făcute niște investiții mici și trebuie ales un concesionar. Infrastructura trebuie construită. Analizele concesiunii vor fi gata până la sfârșitul acestui an, sper că vom avea un concesionar selectat până în primăvară. Cel mai important lucru este să avem interes din partea mediului de afaceri”, a subliniat premierul bulgar. Stefanov a afirmat categoric că mediul de afaceri – nu numai în Turtucaia, ci și din municipalitățile învecinate -, a arătat că are o nevoie uriașă de o conectivitate mai bună între Bulgaria și România. Acest lucru va îmbunătăți nu numai relațiile comerciale, ci și turismul, va facilita și angajarea forței de muncă de pe ambele maluri ale Dunării, transmite Serviciul de presă al Guvernului Bulgariei.

„Acest feribot este extrem de necesar și va umple un gol. Pe o distanță de 100 de kilometri nu există absolut nicio conexiune. Noi trebuie să compensăm lipsa podurilor cu linii de feribot”, a declarat, la rândul său, ambasadorul bulgar la București, Radko Vlaikov.

Terminalul portuar este inclus în Planul de Acțiune Actualizat pentru Concesiunile de Stat pentru perioada 2021–2027, luând în considerare posibilitățile de extindere a activităților desfășurate și de suplimentare a serviciilor portuare furnizate cu procesarea mărfurilor Ro-Ro. Partea româna și-a exprimat interesul, precum și disponibilitatea de a participa la deservirea conexiunii de transport fluvial.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare