Portul Ungariei de la Trieste

Construcţia portului maritim ungar din Trieste progresează în ritmul planificat. Prin urmare, totul este pregătit pentru ca stabilimentul să înceapă să funcţioneze peste câţiva ani: iniţial la capacitate parţială; iar ulterior, la capacitate maximă – a anunţat vineri, la faţa locului, Levente Magyar, secretarul de stat pentru relaţiile cu parlamentul din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior.

Potrivit comunicatului ministerului, Levente Magyar a relatat că lucrările au fost inspectate ultima dată în primăvară, când s-a început construcţia cheiului; iar acum, se vede cât de mult au progresat lucrările de atunci.

„Ne aflăm acum deja pe o suprafaţă creată din material de umplutură – după ultima noastră vizită. Acest fapt înseamnă că pe o porţiune de mai multe sute de metri s-a depus material deasupra fundului mării, câştigând teren din mare; iar ulterior, această porţiune se va consolida cu piloni uriaşi” – a informat el.

Levente Magyar a relevat că, în paralel cu această operaţiune, guvernul maghiar va începe în lunile următoare planificarea zonei interioare – împrejmuite de chei – unde vor fi manipulate, încărcate şi depozitate mărfurile.

„Aproximativ în anul 2028, portul va putea începe să funcţioneze parţial, dar până atunci mai sunt enorm de multe de făcut. În pofida acestui fapt, toată lumea poate vedea că suntem serioşi în privinţa întregului proiect, deoarece lucrările se desfăşoară cu viteză maximă, zeci de muncitori construind cheiul şi dragând fundul mării” – a relevat el.

„Totul este pregătit pentru ca portul maritim preconizat al Ungariei să înceapă să funcţioneze, conform planurilor, peste câţiva ani: iniţial la capacitate parţială, iar ulterior la capacitate maximă” – a conchis el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare