Ministerul Culturii mai are bani să plătească salariile doar in octombrie: Unii angajați vor fi trimiși in concediu fără plată

Ministrul Culturii, Demeter Andras, afirmă, într-o circulară transmisă către instituţiile subordonate, că, la majoritatea instituţiilor, fondurile sunt suficiente doar pentru plata drepturilor salariale care se achită în octombrie, însemnând că ultimele două luni din acest an ”se află sub semnul întrebării”. Aceste instituţii au termen până marţi, la ora 18.00 să prezinte măsurile ce vor fi întreprinse pentru asigurarea cheltuielilor de personal până la finalul anului. De asemenea, ministrul recomandă ca, în situaţii excepţionale, să adaptezei programul de activitate al salariaţilor la obiceiurile de consum cultural al comunităţii căreia se adresează oferta instituţiei. ”Astfel, în perioade cu interes scăzut, poate fi luată în calcul inclusiv soluţia extremă de reducere majoră a activităţii, recurgând la concediul fără plată”, explică Demeter Andras.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare