Sistemul de închiriere a bicicletelor Velo City este funcțional la Drobeta-Turnu Severin

De astăzi, severinenii au la dispoziție un mijloc de transport modern și ecologic: sistemul de închiriere a bicicletelor Velo City a devenit funcțional și poate fi utilizat de toți cei care doresc să se deplaseze rapid, comod și prietenos cu mediul, în municipiu.

Bicicletele pot fi închiriate prin aplicația mobilă GloBikes (disponibilă în App Store și Google Play), iar pentru cei care nu utilizează aplicația există și varianta cardului Velo City, care se poate obține de la dispeceratul din Sala Polivalentă. Tariful este unul accesibil: 1 leu/oră.

Proiectul, finanțat din fonduri europene, cuprinde: 240 de biciclete clasice, 5 triciclete pentru seniori, 5 triciclete pentru persoane cu dizabilități, 21 de stații inteligente de închiriere, amplasate în toate zonele importante ale orașului, 5 stații de reparații și 5 parcări pentru biciclete.

Stațiile au fost amplasate în puncte circulate și ușor accesibile: Crișan, Hotel Traian, B-dul Tudor Vladimirescu, B-dul Brătianu, Stadion, Spitalul Județean, Gară, Crihala, Bazinul Olimpic, Fântâna Cinetică, Târgul Veterani, Port și zona centrală.

„Este un pas important pentru Drobeta Turnu Severin. Am promis că vom oferi alternative moderne la mașina personală și iată că astăzi sistemul de biciclete Velo City este funcțional. Ne dorim un oraș mai curat, mai accesibil și mai prietenos cu oamenii, iar acest proiect completează investițiile în mobilitate urbană, alături de autobuzele electrice și celelalte proiecte pe fonduri europene”, a declarat primarul Marius Screciu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare