Germania nu numai că nu crește impozitele, le va scădea cu 45 miliarde euro

Cancelarul german Friedrich Merz a exclus duminică orice eventuale majorări de impozite, în pofida unui deficit bugetar în creștere și a apelurilor partenerului de coaliție social-democrat (SPD) pentru suplimentarea veniturilor fiscale, transmite AFP.

‘Avem un contract de coaliție, în care am convenit că impozitele nu vor fi majorate’, a spus cancelarul creștin-democrat (CDU) într-un interviu la postul public ZDF.

‘Și acest contract se aplică’, a insistat el.

Merz a subliniat că nici el, nici liderul partidului aliat bavarez CSU, Markus Soeder, ‘nu ar fi semnat un contract care să includă noi poveri fiscale’.

Luarea sa de poziție intervine după ce, în coaliția de guvernare, ministrul de finanțe și vicecancelar, social-democratul Lars Klingbeil, a lăsat recent să se înțeleagă că ar putea fi necesare majorări de impozite pe veniturile mari, pentru acoperirea unui deficit bugetar estimat la 30 miliarde de euro în 2027.

‘Faptul că SPD are alte puncte de vedere’ în chestiunea fiscală este ‘la fel de legitim ca și faptul că noi avem propriile poziții pe alte subiecte’, a adăugat Merz, care a negat, în același timp, o ‘ciocnire’ în interiorul coaliției.

Merz vrea să relanseze economia germană aflată în recul din 2023, însă pentru aceasta țara ‘trebuie să muncească mai mult și mai mult timp’, cancelarul evocând un număr prea mare de zile de absență din motive de boală, o productivitate stagnantă și costuri ale muncii printre cele mai ridicate din Europa, care afectează competivitatea economiei germane.

Deocamdată, marea coaliție de la Berlin s-a pus de acord asupra unor scăderi de impozite, în sumă de peste 45 miliarde de euro între 2025 și 2029, cu intenția de a stimula investițiile companiilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare