Numărul elevilor maghiari care participă la taberele de apărare este în creştere continuă

În prezent, în Ungaria funcţionează cinci centre sportive de apărare, care au primit în această vară aproape 300 de copii, dar mii de copii au participat la zeci de tabere, cu susţinerea Armatei Ungare şi a ministerului, numărul elevilor care participă la taberele de apărare fiind în creştere continuă – a declarat marţi István Simicskó, liderul parlamentar al Partidului Popular Creştin-Democrat şi preşedintele Uniunii Sportive de Apărare, vizitându-i pe copiii din tabăra organizată de Centrul Sportiv de Apărare din Balassagyarmat.

István Simicskó a precizat că centrele sportive au rămas deschise pe tot parcursul verii şi au găzduit tabere organizate de Asociaţia Sportivă de Apărare.

După cum a explicat, la Balassagyarmat au fost organizate trei tabere, unde copiii au fost iniţiaţi în tirul sportiv, au făcut cunoştinţă cu puştile cu laser şi cu aer comprimat, cu sporturile de luptă şi cu antrenamentul fizic continuu.

El a adăugat: nivelul activităţilor oferite copiilor creşte de la an la an.

Politicianul a subliniat: această dezvoltare contribuie şi ea la creşterea ataşamentului tinerilor faţă de pământul natal şi a iubirii pentru patrie, determinând tot mulţi tineri să aleagă pregătirea de cadeţi în cadrul învăţământului secundar.

István Simicskó a declarat: se lucrează pentru a asigura rezerve adecvate pentru armata ungară şi cu scopul de a face cariera militară din ce în ce mai populară.

La tabere participă şi rezervişti, lucrători din domeniul situaţiilor de urgenţă, pompieri, poliţişti şi gardieni civili, oferind informaţii despre munca lor şi împărtăşind experienţe, ceea ce este benefic pentru tineri – a afirmat preşedintele uniunii.

Prima tabără de apărare naţională a fost organizată în Ungaria în anul 2015.

Centrul sportiv de apărare din Balassagyarmat a fost inaugurat în martie 2022, fiind a treia facilitate de acest fel din Ungaria.

Construită în apropierea piscinei, această facilitate de aproximativ o mie de metri pătraţi serveşte la educarea patriotică şi de apărare a tinerilor, oferă posibilitatea de a practica peste zece sporturi, inclusiv sporturi de luptă şi tehnice. Centrul, construit ca o investiţie greenfield, include un poligon de tir de 50 de metri lungime cu 10 poziţii de tragere, camere de serviciu, un club comunitar şi săli de instructaj, fiind aşezat pe un teren de aproape 7000 de metri pătraţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare