Viktor Orbán: Ungaria a fost ameninţată brutal de către ucraineni

Ungaria a fost ameninţată deschis şi brutal de către ucraineni – a declarat, miercuri, la Budapesta, prim-ministrul Viktor Orbán, după ce l-a primit oficial pe Irakli Kobakhidze, prim-ministrul Georgiei, în cadrul celui de-al doilea summit guvernamental ungaro-georgian.

Reacţionând la interviul acordat, marţi, de preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, Viktor Orbán a subliniat că ucrainenii nu acceptă ca poporul maghiar să decidă cu privire la aderarea Ucrainei la UE, cu atât mai puţin o decizie negativă, iar din această cauză ameninţă, şantajează şi atacă Ungaria.

Trebuie să respingem acest lucru, a declarat premierul, adăugând că ucrainenii datorează recunoştinţă Ungariei. „Le-am permis refugiaţilor lor să treacă prin Ungaria, le-am pus la dispoziţie toate serviciile publice, i-am îngrijit, le-am tratat militarii, le educăm copiii”, a enumerat şeful guvernului de la Budapesta. Acesta i-a sugerat preşedintelui ucrainean ca, în loc de ameninţări şi şantaj, să le mulţumească maghiarilor şi să-şi exprime respectul faţă de Ungaria.

Răspunzând la o întrebare legată de interviul lui Zelenski, Viktor Orbán a declarat că este revoltător ca o ţară să ameninţe o altă ţară, iar dacă acea ţară suntem noi, atunci este cu atât mai inacceptabil.

Politicianul a adăugat că acest lucru este „o chestiune vitală” pentru Ungaria: ceea ce fac ucrainenii, în special pe plan energetic, contravine intereselor economice zilnice ale celor 10 milioane de cetăţeni maghiari. Ei propun, la Bruxelles, măsuri împotriva Ungariei care ar putea dubla sau chiar mări de patru ori preţul gazelor pentru populaţie – a avertizat acesta.

Viktor Orbán a mai afirmat că preşedintele ucrainean vorbeşte despre faptul că vrea să scoată bani din buzunarele ungurilor pentru a-şi duce mai eficient războiul. Dar noi nu putem accepta aşa ceva – a declarat premierul, adăugând că nu vor distruge gospodăriile maghiare doar pentru ca Ucraina să îşi atingă obiectivele de război. Acesta a anticipat că săptămâna viitoare va fi dificilă, deoarece conflictul nu este doar cu Ucraina, ci şi cu Bruxelles-ul, care sprijină poziţia ucraineană.

La cererea Ucrainei, Bruxelles-ul înaintează propuneri care ar deconecta Ungaria de la energia rusă şi astfel ar dubla costurile la utilităţi pentru gospodării. „Acest lucru este inacceptabil. Datoria mea este să împiedic acest lucru” – a afirmat premierul ungar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare