Iranul, spionaj la vârful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică: Ar fi obținut documente cheie despre Israel

Directorul Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a apreciat luni faptul că Iranul a obținut documente confidențiale ale instituției sale drept un lucru ‘rău’ care încalcă spiritul de cooperare cu Teheranul, transmite Reuters.

‘Aici, din păcate, și asta se întâmplă de câțiva ani (…) putem stabili cu toată claritatea că documente aparținând agenției noastre s-au aflat în mâinile autorităților iraniene, ceea ce este rău. Credem că o astfel de acțiune nu este compatibilă cu spiritul de cooperare’, a spus Grossi într-o conferință de presă la Viena.

Întrebat despre natura documentelor și dacă acestea sunt de fapt iraniene, confiscate de Israel și puse la dispoziția AIEA, directorul a răspuns: ‘Nu. Am primit documente de la state membre și avem propriile noastre evaluări privind documentele, echipamentele etc.’.

Un raport din 31 mai al AIEA către statele membre arăta că agenția are ‘dovezi concludente’ privind obținerea de către Iran a unor documente cu grad ridicat de confidențialitate.

Iranul a anunțat că a obținut documente secrete despre instalațiile nucleare israeliene.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare