500.000 lei de la CJ Mehedinți pentru refacerea locuințelor și anexelor gospodărești afectate in urma furtunii la Burila Mare

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a convocat o ședință extraordinară, în cadrul căreia s-a decis alocarea sumei de 500.000 lei către Primăria Comunei Burila Mare, din fondul de rezervă al Consiliului Județean, pentru refacerea locuințelor și anexelor gospodărești afectate de grindina căzută săptămâna trecută.

Fondurile vor fi distribuite către familiile ale căror case au suferit pagube, în funcție de evaluările realizate de comisia de constatare constituită la nivelul Prefecturii Mehedinți.

“Deși am avut în vedere această măsură încă de săptămâna trecută, am dorit inițial să așteptăm evaluarea completă a pagubelor. Însă, întrucât procedura este de durată, iar numărul locuințelor afectate este de 297, am decis să nu mai întârziem intervenția și să alocăm fondurile necesare în regim de urgență.

Este responsabilitatea noastră să fim alături de cetățeni în momentele dificile și să intervenim prompt acolo unde este nevoie.

Sunt alături de oamenii din Burila

Mare și le transmit toate gândurile de sănătate, putere să treacă peste această încercare grea și încredere că vor putea merge mai departe!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare