George Simion pentru Financial Times: Ca preşedinte pot schimba membrii Curţii Constituţionale, membrii serviciilor secrete, astfel încât să pot asigura alegeri corecte şi pot fi un mediator pentru a găsi majoritatea în parlament. Acesta este modul în care ne putem gândi să-l avem ca prim-ministru pe Călin Georgescu

George Simion, un populist de dreapta pro-Trump, a declarat duminică pentru Financial Times (FT) că, dacă va fi ales preşedinte, va încerca să îl readucă pe Călin Georgescu într-o poziţie de conducere, pentru a reflecta popularitatea sa.

Liderul extremei drepte, George Simion, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din România.

Sprijinul popular pentru Simion, liderul partidului naţionalist AUR, a cărui campanie a fost susţinută de Georgescu, este un nou semn al dezamăgirii profunde a alegătorilor români faţă de elitele politice principale, care au împărţit puterea de la sfârşitul comunismului, comentează FT.

Simion, un populist de dreapta pro-Trump, a declarat duminică pentru FT că, dacă va fi ales preşedinte, va încerca să îl readucă pe Georgescu într-o poziţie de conducere, pentru a reflecta popularitatea sa. „Într-o democraţie, laşi poporul să decidă”, a spus Simion. „Deci, ca preşedinte, pot schimba membrii Curţii Constituţionale, membrii serviciilor secrete, astfel încât să pot asigura alegeri corecte şi pot fi un mediator pentru a găsi majoritatea în parlament. Acesta este modul în care ne putem gândi să-l avem ca prim-ministru” (pe Georgescu – n.r.), a declarat Simion pentru FT.

Este de aşteptat ca rivalul lui Simion din turul al doilea să încerce să formeze o alianţă a tuturor forţelor principale pentru a-l învinge pe Simion, dar s-ar putea să aibă dificultăţi în acest sens.

„Nu sunt prea îngrijorat de o astfel de alianţă”, a declarat Simion. „Aceasta este doar o fumigenă, o diversiune, nu sunt extremistul, huliganul, izolaţionistul care mă prezintă ei a fi”, a dat asigurări Simion.

Georgescu a obţinut peste 40 % din voturi înainte de a i se interzice să candideze din nou în martie. Într-o demonstraţie de unitate, cei doi bărbaţi au votat împreună într-o suburbie a Bucureştiului, unde unii susţinători au scandat sloganuri pro-Georgescu, notează FT.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare