Alegerile la un pas să fie suspendate. Ce spune avocatul Adrian Toni Neacșu

Hotărârea Curţii de Apel Ploiești nu este definitiva în ce priveste anularea Hotărârii 32/2024 a CCR, dar în schimb dispozitia privind suspendarea efectelor acesteia este executorie. Legea prevede că intr-o astfel de situație nici un efect al actului administrativ suspendat nu se mai poate produce pe viitor, afirmă avocatul Adrian Toni Neacșu, fost membru CSM.

CE MAI SUSȚINE ADRIAN TONI NEACSU:

Hotararea 32/3024 a CCR are doua puncte în dispozitiv:

1. anularea procesului electoral si

2. organizarea unui nou proces electoral.

Astfel fiind in acest moment se va pune în discuție suspendarea organizării alegerilor actuale exact in stadiul în care sunt si se va invoca faptul ca BEC nu mai poate derula acte care țin de desfășurarea actualelor alegeri.

Ca sa fie totul frumos pana capat, nu s-a cerut și suspendarea efectelor legislatiei privind organizarea alegerilor, respectiv a Hotararilor de Guvern prin care s-au stabilit data alegerilor si calendarul activităților.

Termenul de recurs, care se judecă de ICCJ, este de 5 zile iar mai devreme dosarul nu poate ajunge la instanța care astfel, oricât ar vrea sa se grăbească, nu va putea judeca decât probabil în vreo săptămână, iar asta în regimul cel mai urgent.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare