2 români arestați in Ungaria pentru violenţă împotriva evreilor

Anchetatorii din judeţul Pesta, Ungaria, suspectează doi bărbaţi români de violenţă împotriva unui membru al unei comunităţi – a anunţat marţi Inspectoratul General de Poliţie a judeţului Pest.

Potrivit comunicatului publicat pe portalul police.hu, poliţiştii i-au reţinut pe bărbaţii români în vârstă de 30, respectiv 47 de ani şi au iniţiat punerea lor sub arest. Comunicatul precizează: suspecţii au atacat bărbaţi austrieci şi i-au insultat din cauza religiei lor evreieşti în locul de odihnă Babati al autostrăzii M3, în data de 6 aprilie.

„Suspectul în vârstă de 30 de ani a folosit mai întâi un limbaj insultător la adresa uneia dintre victime, observând în toaleta de la locul de odihnă ţinuta bărbatului care exprima apartenenţa religioasă a acestuia. Disputa a continuat apoi în parcare, între fratele victimei şi suspectul în vârstă de 30 de ani, fiind implicat şi bărbatul român în vârstă de 47 de ani” – relatează comunicatul.

Acesta adaugă că cearta a degenerat în violenţă, suspecţii au scuipat victima, i-au spart ochelarii, i-au deteriorat telefonul mobil, iar în furgoneta lor s-a găsit şi o ţeavă de fier.

„Respingem în mod clar violenţa împotriva membrilor comunităţii şi vom lua măsuri ferme împotriva autorilor în cadrul prevăzut de lege” – se arată pe site-ul poliţiei, subliniind că identificarea şi reţinerea infractorilor este o sarcină prioritară. Asemenea acte nu pot rămâne nepedepsite – subliniază comunicatul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare