Trump: Europenii sunt profitori, s-au purtat oribil cu noi

Președintele american Donald Trump a afirmat marți că europenii sunt ‘profitori’, reluând acuzația adusă de înalți oficiali americani într-un grup de discuții Signal dezvăluit luni de un jurnalist de la revista The Atlantic, relatează AFP.

‘Da, cred că au fost profitori’, a afirmat președintele SUA. ‘Uniunea Europeană a fost absolut oribilă cu noi’, a adăugat Trump, referindu-se apoi la NATO și la cheltuielile asumate de Statele Unite pentru a sprijini Ucraina.

Grupul privat de mesagerie format din oficiali americani de rang înalt descoperit de The Atlantic a dezvăluit ‘aversiunea’ față de Europa a unor membri ai administrației Trump, cum ar fi vicepreședintele J.D. Vance și secretarul apărării Pete Hegseth, care au discutat despre necesitatea ca Europa să plătească Washingtonul pentru atacul american asupra Yemenului pentru a redeschide rutele de navigație, notează EFE.

Printre mesajele grupului creat pe aplicația de mesagerie Signal pentru coordonare și schimb de informații confidențiale despre operațiunea din Yemen se numără texte în care Vance își arată ‘ura’ pentru ‘salvarea din nou a Europei’, opinie împărtășită de șeful Pentagonului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare