Industria germană se confruntă cu o migrație masivă a producției către alte țări

Industria germană se confruntă cu o migrație masivă a producției către alte țări, pe fondul creșterii costurilor, potrivit unui sondaj realizat de Camera de Industrie și Comerț germană (DIHK). Rezultatul acestei tendințe va influența nu doar economia națională, ci și poziția Germaniei pe scena economică mondială.

Sondajul, care a inclus aproximativ 1.700 de companii, a relevat că 35% dintre acesteaau menționat reducerea costurilor drept principal motiv pentru investițiile în străinătate, care înregistrează cel mai ridicat nivel de la criza financiară din 2008.

„Dacă firmele se mută din ce în ce mai mult în străinătate din cauza costurilor ridicate ale energiei, birocrației excesive și poverii fiscale crescânde, acest lucru reprezintă un semnal periculos”, a avertizat Volker Treier, șeful comerțului exterior din cadrul DIHK. Treier a subliniat că Germania este la un punct de cotitură, pierzând rapid atractivitatea ca destinație pentru investiții.

Deși 64% dintre firme consideră Zona Euro ca fiind cel mai important motiv pentru a investi în Germania, America de Nord devine tot mai atractivă. Procentul companiilor care intenționează să investească acolo a crescut de la 45% la 48%.

Pe plan intern, disponibilitatea de a investi este scăzută, două din cinci companii industriale plănuind reducerea investițiilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare