UE va sparge anul ăsta 30 de miliarde de euro pentru Ucraina. În total 134 de miliarde

Sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina în acest an va fi de peste 30 de miliarde de euro și este nevoie ca UE să susțină Kievul atât timp cât va fi necesar, a declarat marți reprezentantul președinției poloneze a Consiliului UE, ministrul afacerilor europene Adam Szlapka, într-o dezbatere în plenul Parlamentului European.

”Ne apropiem de o aniversare tragică – trei ani de la începerea invaziei ruse pe scară largă în Ucraina. În 24 februarie 2022, Rusia a lansat un atac ilegal, neprovocat și nejustificat contra Ucrainei, încălcând principii de bază ale Cartei ONU. Rusia a atacat infrastructura energetică esențială și pe cea de stocare a alimentelor în porturile ucrainene, iar efectele se simt și în afara Ucrainei, printre care creșterea substanțială a prețurilor alimentelor și energiei”, a spus Szlapka.

El a menționat că în ultimii trei ani, sprijinul UE pentru Ucraina și populația sa a depășit 134 de miliarde de euro. O componentă esențială a acestui sprijin se referă la asistența pentru refugiați. În această privință, reprezentantul Consiliului UE a amintit că în vara anului trecut i-a fost livrată Kievului o primă tranșă în valoare de 1,5 miliarde euro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare