Există o variantă prin care Bolojan să nu ajungă președinte interimar

Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean a explicat, luni, după ce Klaus Iohannis a anunțat că demisionează de la Palatul Cotroceni, că funcția de interimar poate fi preluată de președintele Senatului sau de cel al Camerei Deputaților.

‘Curtea Constituțională trebuie să constate vacanța funcției și să trimisă o scrisoare la Guvern și la Parlament pentru a se stabili cine îndeplinește funcția de președinte interimar. Constituția spune că funcția aceasta poate fi îndeplinită de către președintele Senatului sau președintele Camerei Deputaților, dar nu este o ordine obligatorie. Dacă președintele Senatului refuză, poate să fie președintele Camerei Deputaților’, a declarat Augustin Zegrean pentru AGERPRES.

El a adăugat că președintele interimar are ca atribuții ”cam tot ce face șeful ales al statului”.

‘Din 12 (n.r. – februarie) postul se declară vacant și intrăm în situația de interimat. Președintele interimar poate să facă cam tot ce face președintele. Sunt două, trei atribuții pe care nu le poate îndeplini: nu poate dizolva Parlamentul și nu poate trimite mesaje Parlamentului. Constituția spune că în această situație din acea zi (depunerea demisiei – n.r.) încep să curgă trei luni în care Guvernul este obligat să organizez alegeri prezidențiale. Dar cum este deja stabilită data alegerilor prezidențiale și pică în aceste trei luni, cred că suntem în situația normală’, a precizat fostul președinte al CCR.

Klaus Iohannis și-a anunțat, luni, demisia din funcția de președinte al României. El a menționat că va pleca de la Palatul Cotroceni pe data de 12 februarie.

Iohannis a precizat că decizia vine în contextul în care în Parlament s-a pus în mișcare, luni, procedura de suspendare a sa din funcție

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare