Aladin Georgescu ales vicepreședinte al UNCJR

În cadrul Adunării Generale a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), desfășurată astăzi, la București, în cadrul căreia, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a fost ales președinte, Aladin Georgescu, președintele CJ Mehedinți, a fost ales în funcția de vicepreședinte.

Totodată, în structura noului Consiliul Director al UNCJR au fost aleși Adrian-Ioan Veștea, președinte CJ Brașov și Péter Ferenc, președinte CJ Mureș ca prim-vicepreședinți,

iar Marius Oprescu, președinte CJ Olt – secretar general.

,,Îl felicit pe Alfred Simonis care a devenit cel mai tânăr președinte UNCJR, dar prin prisma experienței importante pe care o are în administrație, am convingerea că va avea un mandat reușit! Îi doresc mult succes, la fel ca tuturor colegilor aleși în cadrul Consiliului Director. Într-un an deloc ușor din punct de vedere financiar, este important să colaborăm foarte bine și să avem o reprezentativitate, să elaborăm politici publice care să vină în sprijinul locuitorilor!ă asigur că din calitatea de vicepreședinte UN JR, voi face tot ceea ce trebuie, la fel ca până acum, pentru a avea o administrație eficientă, în interesul cetățenilor județului Mehedinți și alături de colegii aleși astăzi, îmi propun să consolidăm rolul consiliilor județene în dezvoltarea comunităților locale”, a declarat președintele C.J. Mehedinți, Aladin Georgescu .

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare