Rareș Bogdan: Să stam în opoziție, să ne facem mea culpa

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan, membru al vechii echipe de conducere a Partidului Naţional Liberal, care a făcut un pas în spate în urma eşecului de la primul tur al alegerilor prezidenţiale, susţine că partidul pe care-l reprezintă ar trebui să ia în calcul foarte serios, cel puţin pentru un an, varianta de a intra în opoziţie.

„PNL ar trebui să se gândească de două ori. Intrarea la guvernare într-o formulă cu PSD nu ne ajută. Să lăsăm PSD să guverneze cu AUR sau cu cine or dori ei. Noi să ne facem puţin mea culpa, să ne punem cenuşă în cap şi în următorul an să stăm în opoziţie. Unii dintre colegii mei să renunţe la secretare, la şoferi, la maşinile cu girofar, la consiliile de administraţie, la diverse poziţii în diverse copmpanii de stat sau la diverse instituţii şi să se reîntoarcă în mjlocul oameniloe, pe stradă, cu metroul. Sau, dacă vor să-şi angajeze, s-o facă pe banii lor. Poziţia mea este să ne vedem de treabă, să intrăm în Opoziţie pentru a ne curăţa puţin şi a ne reorganiza partidul”, a declarat Rareş Bogdan pentru Canal 33.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare