„Electoratul se confruntă cu cele mai proaste opțiuni prezidențiale din istoria SUA”, titrează Washington Post.
„Campania din 2024 ne-a dezvăluit nesăbuința cu care și-a ales Joe Biden partenera de tandem în 2020. Iar Trump, care are 78 de ani și nu e vreun martir al caznelor traiului sănătos, a fost la fel de nesăbuit alegându-l pe Vance”. În privința politicii externe, Trump și Harris au stiluri diferite de a se face neînțeleși. El e concis, promițând să soluționeze războiul Rusiei contra Ucrainei „în 24 de ore” (lăsați detaliile, ni le spune altă dată), în timp ce pe ea n-o mai oprești din vorbit. Pe de altă parte, și Trump și Harris sunt limpezi dincolo de orice dubiu și în deplin acord cu privire la datoria națională, care în anul fiscal încheiat pe 30 septembrie ajunsese la 1,8 trilioane de dolari: amândoi promit să nu facă absolut nimic în privința problemei principale, și anume cheltuielile sociale cu asistența medicală și socială” – este concluzia amar-ironică a articolului publicat în Washington Post.
„America se confruntă acum cu cel mai dificil mediu internațional cu care a avut de furcă cel puțin de la Războiul Rece încoace, dacă nu cumva în întreaga perioadă postbelică”, se arată într-o analiză apărută în Foreign Policy. „Una dintre cele mai deconcertante caracteristici ale acestui mediu este începutul înfiripării unei cooperării între China, Iran, Coreea de Nord și Rusia. Unii decidenți și analiști văd în această cooperare începutul afirmării unei axe de secol 21, axă care, similar cu cea germano-italiano-japoneză din secolul 20, va arunca planeta într-un război global. Cooperarea membrilor acestei axe contemporane s-a concentrat masiv pe susținerea militară, industrială și economică a Rusiei în războiul ei din Ucraina”.
În opinia editorialistului american, Beijingul constituie principala problemă pe termen lung din perspectiva strategiei de securitate națională a SUA. Ceea ce presupune contracararea eficientă a Iranului, Coreei de Nord și Rusiei în propriile lor regiuni, pentru a demonstra Chinei că a-și lega destinul de o adunătură de ratați cu greu ar putea reprezenta calea potrivită către influența globală, conchide Foreign Policy.
