De ce România devine tot mai necompetitivă

Competitivitatea României în a atrage producţie industrială este afectată de scumpirea energiei şi de faptul că pe plan local şi regional energia electrică este mai scumpă decât cea din vest, explică Mihai Bordeanu, managing director, Dacia brand South Eastern Europe & country head România conform zf.ro.

„Energia în România este mai scumpă ca în vest. Avem discuţii inclusiv cu Ministerul Economiei pentru a vedea cum pot exista optimizări. Nu cerem pentru noi, ci pentru industrie. Noi avem un contract pe termen lung cu un furnizor şi nu avem o problemă. România devine tot mai puţin competitivă din toate motivele – avem costuri mari cu energia, inflaţie, salarii care cresc, nu avem predictibilitate fiscală. Lista de ce nu aş vrea să investesc în România creşte. Sunt şi pozitive – infrastructura care a accelerat în ultimii doi ani dar putem câştiga tot mai mult dacă ne-am întreba cum  România să fie mai competitivă, pentru că avem nevoie de industrie, de producători. Suntem o ţară mare. Acum vom avea şi infrastructură“, a subliniat Mihai Bordeanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare