UE recunoaște cu jumătate de gură de ce au crescut enorm prețurile la energie in România, Bulgaria și Grecia

Pe seama „verigii slabe” a interconexiunii electrice dintre Austria și Ungaria este pusă „decolarea pe verticală” a prețurilor angro la energia electrică din Grecia, Bulgaria și România, țări care nu au suficiente conexiuni cu Europa Centrală. Uniunea Europeană a admis cu jumătate de gură „problemele structurale profunde” care au dus la creșterea prețurilor angro la electricitate în sud-estul Europei pe timpul verii și care amenință să reapară în această iarnă în cazul în care condițiile meteorologice sunt defavorabile, scrie Efimerida Ton Syntakton (Grecia). Așa rezultă din Nota de informare oficială elaborată de Reprezentanța Permanentă a Greciei pe lângă UE, în urma întâlnirii tehnice organizate pe 3 octombrie și la care au participat reprezentanți ai ministerelor, ai operatorilor de transport și ai autorităților de reglementare din Austria, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Slovacia, România și Croația, transmite Profit.ro.

Nota informativă nu se abate de la obișnuitele „întorsături de condei”, dar expunerea pozițiilor arată lacunele în justificarea problemelor existente, dar și  faptul că interconexiunile electrice dintre Europa de Sud-Est și restul statelor membre UE sunt insuficiente, arată Rador. Când în iulie, prețurile au început să crească vertiginos în Grecia, Bulgaria și România, această creștere a fost justificată  inițial prin valurile de căldură extremă predominante în regiune în combinație cu criza din Ucraina. Apoi s-a descoperit că „veriga slabă” în toată problema a fost Ungaria, prin intermediul căreia curentul electric circulă din Europa Centrală în Ucraina. Când Ungaria s-a trezit fără energia electrică pe care să o trimită în Ucraina, a fost nevoită să o solicite din Grecia, Bulgaria, România, provocând o creștere abruptă a cererii și a prețurilor, mai scrie sursa citată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare