Farseorii ruși l-au făcut pe fostul șef al CIA și secretar de stat în timpul lui Trump: Rusia trebuie restituită economic Occidentului

Prezentându-se drept un oficial african, farsorii Vovan (Vladimir Kuznețov) și Lexus (Aleksei Stoliarov) s-au conversat cu fostul director al CIA și al Departamentului de Stat al SUA, Mike Pompeo. În timpul convorbirii telefonice purtate, Pompeo a declarat că Rusia trebuie restituită Occidentului din punct de vedere economic, sub pretextul obținerii unor profituri mai bune din parteneriat, îndepărtând, astfel, Moscova de Asia, relatează URA.ru.

„Trebuie să-i tragem pe ruși înapoi la modelul european, nu la modelul asiatic… Trebuie să prevenim [apropierea Rusiei de China]… Dacă [conflictul s-ar fi încheiat], am începe să readucem Rusia înapoi, convingându-o că îi este mai bine cu noi”, a declarat Pompeo.

Înregistrarea video a discuției a fost publicată pe canalul de pe rețeaua Telegram a celor doi farsori. Fostul șef al Departamentului de Stat și-a exprimat speranța că Rusia va decide singură să devină, pe viitor, parte a sistemului comercial occidental.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare