Xi către Putin: Suntem pregătiți să dezvoltăm relația noastră „pragmatică mondială”

Preşedintele chinez, Xi Jinping, i-a declarat miercuri omologul său rus, Vladimir Putin, în schimbul de felicitări cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a stabilirii relaţiilor diplomatice bilaterale, că este pregătit să „dezvolte” cooperarea dintre Moscova şi Beijing, potrivit agenţiei Xinhua, citată de AFP.

Xi a subliniat că China este „pregătită să i se alăture lui Putin pentru a dezvolta constant cooperarea pragmatică mondială dintre două ţări” (ale noastre), a scris Xinhua.

China se prezintă drept neutră în conflictul din Ucraina şi asigură că nu va livra arme niciunei părţi. Dar americanii şi europenii o acuză în mod regulat că oferă Rusiei, vizată de importante sancţiuni occidentale, un sprijin economic crucial pentru efortul său de război.

În 2023, comerţul dintre China şi Rusia a atins un nivel record.

Moscova şi Beijingul susţin că se opun „hegemoniei occidentale”, în special la ceea ce consideră a fi dominaţia americană asupra afacerilor mondiale.

Numărul unu chinez urmează să participe în octombrie la summitul BRICS la Kazan, în vestul Rusiei, unde urmează să se întâlnească cu preşedintele rus. Cu patru membri (Brazilia, China, India şi Rusia) la crearea sa în 2009, blocului BRICS i s-a alăturat Africa de Sud în 2010 şi s-a extins în acest an pentru a include mai multe ţări emergente, printre care Egipt şi Iran. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare