Nicușor Dan și Ciucă anunță o guvernare de dreapta in București

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat într-un interviu la Gândul, unde a fost prezent alături de preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, că va cere sprijinul USR, PMP, PNL, Forţa Dreptei şi Reper pentru o majoritate în CGMB. La rândul lui, Nicolae Ciucă a dat asigurări că PNL va susţine Planul Urbanistic General al primarului şi a mărturisit că l-ar fi votat pe Nicuşor Dan la alegerile locale, dar nu are dreptul să voteze în Bucureşti, având domiciliul în Baloteşti.

”Atunci când am fost prim-ministru, am avut o colaborare cât se poate de eficientă şi am căutat împreună să găsim soluţii pentru bucureşteni. De fiecare dată, am făcut acest lucru. Este opţiunea dânsului şi am discutat de fiecare dată. Să ştiţi că nu trebuie să ignorăm tot ceea ce s-a semnat în relaţia dintre Partidul Naţional Liberal şi domnul primar general”, a spus preşedintele PNL Nicolae Ciucă. 

”Ca atare, faptul că domnia sa a venit la noi la Consiliul Naţional şi faptul că, de-a lungul timpului, chiar şi atunci când nu am mai fost prim-ministru, am avut colaborări, este important. (..) Îmi aduc aminte că într-o dimineaţă, când mă duceam la Parlament, v-am sunat devreme, treceam pe lângă Parcul Izvor şi l-am rugat pe domnul primar să facem ceva pentru a menţine iarba verde în Parcul Izvor, deoarece arăta ca un deşert. Sunt chestiuni de colaborare, de relaţii interumane”, a adăugat Ciucă.

Întrebat dacă l-a votat pe Nicuşor Dan la alegerile locale, Ciucă a spus: ”Locuiesc în Baloteşti, deci nu am dreptul să votez în Bucureşti, dar l-aş fi votat pe Nicuşor Dan”. 

Liderul PNL a dat asigurări că PNL va susţine Planul Urbanistic General al Primarului Capitalei.

”Sunt un susţinător al Planului Urbanistic General al Capitalei pentru un Bucureşti european şi modern. Dvs sunteţi matematician şi vedeţi lucrurile în spaţiu mai bine decât mine. Am susţinut şi voi susţine tot ceea ce ţine de Planul Urbanistic al Capitalei”, a spus Ciucă către primarul Nicuşor Dan. 

La rândul lui, primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat în emisiune, legat de prezenţa sa la Consiliul Naţional al PNL, că dacă reprezentanţii acestor partide ( PNL şi USR, nr) i-au cerut semnătura, le-am dat-o”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare