Sorin Lavric (AUR): Curând, Împăratul se va vedea hăituit și de portăreii de la ANAF

A fost nevoie de mai bine de opt ani de zile pentru ca epopeea caselor lui Klaus Johannis să ia sfârșit. Aflat la final de mandat, când soldățeii care l-au slujit până acum cu maximă obediență, au întors armele în așteptarea noului jupân care va lua în stăpânire Palatul Cotroceni, Iohannis este umilit de justiția pe care o apăra în geacă roșie. Curând, Împăratul se va vedea hăituit și de portăreii de la ANAF, afirmă senatorul AUR Sorin Lavric.

Cu porțile NATO și cele ale Uniunii Europene trântite în nas, marele specialist în relații internaționale se vede acum nevoit să renunțe la două dintre mult iubitele sale case, obținute, evident, din ”meditații”, ca orice alt profesor de fizică din România. Ba mai mult, trebuie să restituie statului și suma de 260.000 de mii de euro, bani obținuți din chirii, pe care, ghinion, bugetul de stat nu va mai putea să-i deconteze, așa cum i-a decontat în cei zece ani de mandat.În aceste condiții, nici nu este de mirare că Iohannis aleargă cu disperare după un mandat de senator, funcție care i-ar mai putea asigura imunitatea pentru încă patru ani. Chiar cu riscul de a-și arunca partidul, care l-a susținut pentru funcția de președinte al României, direct la lada de gunoi a istoriei, mai spune Lavric.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare