PNL: Sprijinim inovația. Stimulentele fiscale pentru investițiile în cercetare-dezvoltare se extind și la companiile care plătesc impozit minim pe cifra de afaceri

PNL anunță că miercuri a fost publicată în transparență OUG pentru extinderea stimulentelor fiscale pentru investițiile în activități de cercetare-dezvoltare și la companiile care plătesc impozit minim pe cifra de afaceri. În felul acesta se vor atrage noi proiecte de cercetare în România, inovația având de acum o importanță economică strategică. Actul normativ include sugestiile asociațiilor patronale și ale camerelor de comerț mixte, consultate în prealabil de Ministerul Finanțelor, transmite PNL.

Se propune scăderea din impozitul minim pe cifra de afaceri a valorii obținute prin aplicarea cotei de 16% asupra cuantumului reprezentând deducerea suplimentară de 50% aplicată cheltuielilor eligibile pentru activitățile de cercetare-dezvoltare. Măsura este propusă întrucât la acest moment contribuabilii care plătesc impozitul minim pe cifra de afaceri nu beneficiază de stimulentele fiscale pentru activitățile de cercetare-dezvoltare, transmite MF.

“Ce înseamnă asta? Înseamnă că de acum companii precum Dacia, Bosch, Continental, Chimcomplex și multe altele vor putea beneficia de deduceri fiscale care le vor permite să investească și mai mult în inovație. (…) Facilităţile fiscale pentru aceste investiții există de mulţi ani în România și datele noastre arată că sunt 800 companii care au beneficiat până acum, fiind înregistrate deduceri anuale de peste 1 miliard lei. Este un pas firesc să extindem aplicarea și pentru determinarea impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri. Așa încurajăm investițiile străine directe în acele proiecte care aduc valoare adăugată mare în țară”, explică ministrul Boloș.

Prin facilitățile fiscale oferite pentru astfel de investiții, companiile pot redirecționa o parte din banii economisiți în tehnologie nouă, în echipamente moderne și în formarea angajaților, este de părere liberalul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare