Ministrul polonez de Externe a cerut UE să oprească plățile pentru refugiații ucraineni

Ministrul polonez de Externe a cerut UE să oprească plățile pentru refugiații ucraineni. Șeful Ministerului de Externe al Poloniei, Radosław Sikorski, consideră că ajutoarele financiare pentru bărbații de vârstă militară constituie un stimulent financiar pentru evitarea mobilizării. Sikorski a propus încetarea plăților sociale pentru bărbații ucraineni aflați în țările europene, informează 112.ua.

Potrivit jurnaliștilor DW, în culisele întâlnirii de la Kiev a Strategiei Europene de la Yalta (YES), el a afirmat că aceasta ar trebui să îi încurajeze să se întoarcă acasă pentru a lupta împotriva invadatorilor ruși. ”În Ucraina nu ar trebui să existe stimulente financiare pentru a esschivarea de la  mobilizare”, a declarat ministrul polonez.

Sikorski a subliniat în mod special situația din Germania, unde ucrainenii aflați sub protecție temporară primesc ajutoare semnificative. Potrivit acestuia, plățile pot depăși 500 de euro, iar cu compensația pentru locuință suma poate ajunge la peste 1000 de euro pe lună de persoană. Această generozitate, în opinia politicianului polonez, ar putea constitui un obstacol pentru întoarcerea ucrainenilor în țara lor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare