Biden a comis-o după înfruntarea Trump-Harris: A purtat o șapcă „Trump 2024”

Preşedintele Joe Biden a făcut miercuri un gest pe care mulţi nu şi l-ar fi imaginat niciodată: şi-a pus pe cap o şapcă roşie cu sloganul „Trump 2024”, poate fără a evalua impactul imediat pe care l-ar avea, notează AFP.

Acest moment, pe care liderul american l-a vrut, fără îndoială, lejer sau plin de umor, s-a petrecut într-o unitate de pompieri din Shanksville, oraşul din Pennsylvania unde zborul United 93 s-a prăbuşit pe 11 septembrie 2001.

Joe Biden a mers la această cazarmă, exact la 23 de ani după atacuri, pentru a predica unitatea ţării, a explicat Andrew Bates, purtător de cuvânt al Casei Albe.

„Prieteneşte, i-a dat o şapcă unui susţinător al lui Trump care i-a spus apoi că, în acelaşi spirit, preşedintele ar trebui să poarte şapca lui Trump. Şi a purtat-o pentru scurt timp”, a încercat să justifice purtătorul de cuvânt.

Înregistrarea video, care a inundat reţelele de socializare, îl arată pe Biden zâmbind larg, care poartă deja o şapcă, acoperind-o cu această şapcă Trump care tocmai îi fusese oferită.

Republicanii au exploatat imediat această imagine a preşedintelui Statelor Unite purtând emblema distinctivă a partizanilor lui Trump.

„Mulţumesc pentru sprijin, Joe!”, a postat ironic pe X echipa de campanie a lui Donald Trump.

Gestul lui Joe Biden a avut loc a doua zi după dezbaterea dintre televizată Donald Trump şi Kamala Harris.

„Kamala Harris a mers atât de rău în dezbaterea de aseară, încât Joe Biden tocmai şi-a pus o şapcă Trump”, a mai scris echipa de campanie a republicanului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare