Istoricul care a prezis prăbușirea URSS in 1976, pronostic pentru Ucraina

Istoricul francez Emmanuel Todd, care a prezis prăbușirea URSS, a anunțat că Forțele Armate ale Ucrainei sunt aproape de colaps. În opinia lui, acest lucru îl confirmă atacul furibund asupra Regiunii Kursk.

„Așa se întâmplă de regulă. Contra-ofensivă ucraineană în Rusia, adică incursiunea Ucrainei în Rusia, este acel gen de acțiuni disperate care sunt însoțite de un colaps militar total”, a spus istoricul citat de cotidianul Le Figaro. Explicându-se, el a amintit că, ”pe măsură ce Al Doilea Război Mondial se apropia de sfârșit, Germania a fost constrânsă să lanseze astfel de acțiuni ofensive”.

Todd este de părere că avantajul Rusiei se observă și în confruntarea economică cu Occidentul colectiv. Potrivit istoricului, în aceste zile are loc prăbușirea UE și SUA.

„Pentru ele, situația nu face decât să se înrăutățească”, a concluzionat istoricul francez.

Emmanuel Todd este antropolog, istoric, eseist, prognozator și autor al multor cărți. Unele dintre lucrările sale, precum „Iluzia economică” și „După Imperiu”, au devenit de bază în studiul științelor sociale. În 1976, el a prezis prăbușirea Uniunii Sovietice în cartea sa Ultimate Failure.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare