Vicepreşedintele Parlamentului European Victor Negrescu susține că bugetul european e praf

Vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, trage un puternic semnal de alarmă privind inconsistenţele din bugetul UE care pot genera noi taxe europene cu ocazia prezentării în Comisia pentru Bugete a documentului de lucru pe care l-a coordonat în calitate de negociator-şef privind bugetul european. El arată că consecinţă a acestei practici bugetare poate conduce la apariţia de noi taxe europene, la creşterea contribuţiei statelor membre sau la contractarea de noi împrumuturi europene cu dobânzi mult mai dezavantajoase. 

„Uniunea Europeană are nevoie de disciplină bugetară în anii care urmează pentru a face faţă provocărilor cu care se confruntă. În ultimii ani am adăugat priorităţi noi, dar resursele bugetare sunt aceleaşi. De exemplu, anul acesta veniturile din taxele vamale au scăzut cu 18,3% (4,5 miliarde de euro), iar TVA-ul cu circa 50 de milioane de euro, faţă de cifrele prognozate. Totodată, avem cinci state membre care au reduceri la contribuţia naţională ce cresc cu rata inflaţiei deşi tocmai această inflaţie generează costuri suplimentare pentru UE. Chiar dacă UE are nevoie astăzi de minim 2,5 miliarde în plus pentru anul viitor, returnăm anul acesta statelor membre aproape 633 milioane de euro din propria lor contribuţie şi plătim dobânzi anul viitor de peste 5,156 miliarde de euro”, spune Negrescu

.El precizează că, în contextul prezentării documentului de lucru cu privire la bugetul UE pentru anul viitor, care marchează începutul negocierilor din Parlamentul European, a tras un puternic semnal de alarmă privind inconsistenţele din bugetul UE şi resursele financiare insuficiente pentru nevoile actuale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare