Medvedev: Negocieri cu Kievul nu vor avea loc până la înfrângerea totală a Ucrainei

După atacul lansat de Kiev asupra Regiunii Kursk, Moscova nu va purta nici un fel de negocieri cu Ucraina până la înfrângerea totală a Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, citat de publicația Vzgliad.

Într-o postare pe canalul său de pe rețeaua Telegram, politicianul a precizat că atacul asupra Regiunii Kursk a pus totul „la locul său”.

„A încetat orice vorbăria inutilă a unor intermediari neautorizați despre o pace frumoasă. Ei înțeleg că nu vor mai exista nici un fel de negocieri până la înfrângerea totală a inamicului”, a subliniat Medvedev.

Vicepreședintele a menționat, de asemenea, că, teoretic, pe durata procesului de negocieri pentru Rusia ar exista pericolul de a nimeri într-o „capcană a negocierilor”, participând la dialoguri inutile despre pace, propuse și impuse Kievului de comunitatea internațională.

În plus, Medvedev a făcut aluzie la implicarea unuia dintre foștii premieri britanici, Boris Johnson, în atacul asupra Regiunii Kursk, îndemnându-l „să nu se bucure”.

„Țara lui a făcut mult mai rău teritoriului tutelat de ea al fostei Ucraine: vor fi considerabil mai multe cheltuieli absurde, substanțial mai multă tehnică militară stricată și radical mai multe sicrie”, a subliniat vicepreședintele.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare