SĂRBĂTOAREA PEȘTERII TOPOLNIȚA

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături de prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf, senatorul Liviu Mazilu, secretarul de stat, Bogdan Simcea, mai mulți consilieri județeni și primari din județ.

la una dintre cele mai importante sărbători din județul nostru, Sărbătoarea Peșterii Topolnița, care s-a desfășurat în comuna Cireșu și care a strâns, la fel ca în fiecare an, un număr mare de participanți din întreg județul, dar și din zonele limitrofe.

Sărbătoarea a debutat încă de sâmbătă, cu plimbări captivante cu caiacele de-a lungul Peșterii Topolnița, a doua ca lungime din țara noastră, o adevărată minune naturală care atrage, de la an la an, tot mai mulți turiști. Plimbările în peșteră, asigurate de colegii de la Serviciul Salvamont -Salvaspeo, sunt descrise ca fiind aventuri unice de către cei care le experimentează.

Ziua de duminică a cuprins spectacol folcloric susținut de artiștii Ansamblului Danubius al Centrului Cultural “Nichita Stănescu” al Consiliului Județean Mehedinți, care au adus în prim-plan frumusețea cântecelor și dansurilor tradiționale.

De asemenea, a fost organizată și o paradă impresionantă a portului popular, care a evidențiat bogăția și diversitatea costumelor noastre tradiționale, dar și de tradiționalul concurs de țuică de cireșe, preparată cu măiestrie în gospodăriile oamenilor harnici și inimoși din Cireșu.

“Acest eveniment, ce îmbină tradiția și cultura locală cu aventura, ne-a oferit ocazia de a celebra frumusețile naturale și moștenirea culturală a zonei noastre.

Îl felicit pe primarul Doru Țîrlui, pentru continuitatea pe care a dat-o acestei sărbători aflată la ediția cu numărul 61.

Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliului Local al Comunei Cireșu, Consiliului Județean Mehedinți, prin Direcția Administrarea Geoparcului Platoul Mehedinți – Serviciul Salvamont-Salvaspeo și Centrului Cultural “Nichita Stănescu”.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Sărbătoarea Peșterii Topolnița este un eveniment local și o acțiune de promovare și valorificare a tradițiilor și frumuseților naturale ale județului nostru.

Peștera Topolnița este una dintre cele mai inedite rezervații speologice din România. Are o lungime de aproximativ 25 kilometri și este declarată monument al naturii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare