Scandal la ceremonia de pace de la Nagasaki: Ambasadorii SUA și UK refuză să participe din cauza excluderii Israelului

Ambasadorii SUA şi Marii Britanii în Japonia, Emanuel Rahm şi Julia Longbottom, nu vor participa la Ceremonia Păcii de la Nagasaki, după ce acest oraş nu a invitat Israelul, transmite miercuri EFE.

Longbottom şi Rahm au participat la ceremonia de pace de la Hiroshima pe 6 august, dar vor lipsi de la cea care va fi organizată la Nagasaki pe 9 august, deoarece acest oraş, spre deosebire de primul, a decis să nu invite Israelul.

„Ambasada SUA a confirmat astăzi că în numele ţării va participa consulul de la Fukuoka”, a spus un purtător de cuvânt al autorităţilor oraşului, care a menţionat că, înaintea ultimelor modificări, şi-au confirmat participarea 101 ţări.

Purtătorul de cuvânt al oraşului Nagasaki a subliniat că neinvitarea Israelului „nu este o decizie politică”, ci, mai degrabă, vizează „evitarea unei posibile situaţii care ar împiedica siguranţa participanţilor şi celebrarea unei ceremonii paşnice”, a explicat el.

Aceste evenimente comemorează 79 de ani de la devastatorul atac atomic asupra celor două oraşe japoneze, unde în fiecare an este semnată o Declaraţie de pace, demers ce urmăreşte să transmită lumii un mesaj despre abolirea armelor nucleare.

„Spre deosebire de Rusia, care a invadat Ucraina, şi de Belarus, care a cooperat la invazie, Israelul îşi exercită dreptul la autoapărare. Prin urmare, a trata Israelul în acelaşi mod ar induce în eroare”, a spus presei marţi ambasadorea britanică Julia Longbottom, în declaraţii preluate de ziarul japonez Mainichi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare