Putin vrea să atragă oameni de știință străini in Rusia cu facilități pentru aceștia si familiile lor

Președintele rus Vladimir Putin a cerut prelungirea eliberării vizelor electronice și alte măsuri luate pentru atragerea unor oameni de știință de seamă, inclusiv străini, să lucreze în Rusia, potrivit unei liste de solicitări în urma reuniunii Consiliului pentru știință și educație.

„Să elaboreze și să pună în aplicare politici de atragere a cercetătorilor și specialiștilor de frunte (inclusiv străini) la participarea la cercetările și dezvoltările științifice realizate de Federația Rusă, <…> sugerând crearea pentru acele persoane și membrii familiilor lor de condiții favorabile, inclusiv asigurarea de locuințe pentru aceștia, facilitarea întocmirii documentelor necesare pentru intrarea în Federația Rusă și munca în Rusia, extinderea în aceste scopuri a practicii de eliberare a vizelor electronice”, potrivit cererii. Președintele rus se așteaptă ca până în octombrie să fie prezentat un raport cu privire la această chestiune și mai departe – anual.

Problema este despre proiecte legate de crearea unor dezvoltări științifice unice și de desfășurare de cercetări aferente, printre altele. Solicitarea a fost adresată guvernului împreună cu administrația prezidențială, autoritățile din regiuni și Fundația Rusă pentru Știință.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare