Ungaria comemorează „martirii ocupației românești”

Martirii ocupaţiei române din 1919, executaţi cu 95 de ani în urmă la Hódmezővásárhely, vor fi comemoraţi miercuri la memorialul victimelor – a informat administraţia locală agenţia ungară de presă MTI.

CE SUSTINE MTI:

După încheierea Primului Război Mondial, unităţile româneşti au ocupat oraşul Hódmezővásárhely în noaptea de 29 spre 30 aprilie 1919, după plecarea ocupanţilor francezi. Românii au rechiziţionat sute de vagoane cu cereale, făină şi mii de animale vii.

Potrivit datelor istorice, în dimineaţa zilei de 25 iulie 1919, László Berényi, un locotenent român de origine maghiară care pretindea că este comandant de poliţie, i-a scos din pivniţa primăriei pe localnicii care fuseseră închişi nevinovaţi, pe urmă aceşti oameni, legaţi între ei, au fost duşi spre marginea localităţii, sub escorta unui pluton de soldaţi români.

Din ordinul lui Berényi, mai multe persoane dintre spectatorii îngroziţi ai cortegiului au fost împinşi în rândul celor ce mărşăluiau spre moarte. Grupul s-a oprit la cătunul lui Dezső Nagy, la şase kilometri de Hódmezővásárhely, unde soldaţii români au format grupuri din prizonieri şi i-au împuşcat.

Cadavrele au fost îngropate lângă cătun, fiind exhumate la peste o săptămână după ce masacrul a fost comis. Astfel, victimele au putut fi îngropate de membrii familiilor în cimitirele din oraş.

Aproape jumătate din cele 56 de victime ale masacrului aveau sub 30 de ani, marea majoritate fiind săraci, agricultori sau meşteşugari. Istoricii au reuşit să identifice 47 de bărbaţi, majoritatea din Hódmezővásárhely, dar au existat şi câteva victime din comuna Mártély.

În 1969 a fost ridicat un memorial în apropierea locului masacrului. Miercuri dimineaţa, consiliul local va organiza aici o comemorare la care va vorbi primarul Péter Márki-Zay şi istoricul Gábor Vincze, din partea Muzeului Tornyai.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare