Umilit in primul tur al anticipatelor, Macron vrea o „mare uniune democrată şi republicană” în al doilea tur

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut duminică o „mare uniune democrată şi republicană” în al doilea tur al alegerilor legislative din Franţa în faţa partidului Adunarea Naţională (Rassemblement national, RN), care s-a clasat detaşat pe primul loc în primul tur al acestui scrutin, relatează AFP.

„Participarea crescută la primul tur (…) demonstrează importanţa acestui vot pentru toţi compatrioţii noştri şi dorinţa de a clarifica situaţia politică”, a spus preşedintele francez, potrivit unui comunicat. „În faţa Adunării Naţionale (Rassemblement national, RN) a venit timpul pentru o mare uniune, clar democrată şi republicană, pentru turul doi”, a adăugat el.

Partidul lui Macron s-a clasat pe locul 3.

Extrema dreaptă se clasează detaşat pe primul loc în primul tur al alegerilor legislative din Franţa, în timp ce tabăra lui Macron se situează pe poziţia a treia, potrivit estimărilor institutelor de sondaje, relatează AFP.

Partidul de extrema dreaptă Adunarea Naţională (Rassemblement national, RN) şi aliaţii săi sunt cu mult înainte în primul tur al alegerilor legislative anticipate din Franţa, cu peste 34% din voturi, potrivit unor estimări iniţiale.

Extrema dreaptă se distanţează în acest stadiu de alianţa de stânga a Noului Front Popular (28,5% la 29,1%) şi chiar mai mult de tabăra lui Emmanuel Macron (20,5 la 21,5%), conform acestor prime estimări. RN ar obţine o mare majoritate relativă în Adunarea Naţională sau chiar o majoritate absolută, conform previziunilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare