Noul ambasador rus la București: Se creează o impresie că România este atrasă în mod insistent în conflictul din Ucraina, împingând-o la acțiuni mai intense. Cred că acum devine tot mai clar că țările din afara NATO se pot simți mult mai în siguranță decât membrii acestei Alianțe

România acordă cu adevărat ajutor militar Ucrainei”, a spus diplomatul. „Cel mai recent exemplu este decizia de a trimite în Ucraina unul dintre sistemele de apărare aeriană ”Patriot” de care dispune România”.

Nu putem ignora și alegațiile comandamentului militar al Ucrainei, conform cărora avioanele F-16 trimise în Ucraina ar putea efectua misiuni de luptă decolând de la bazele aeriene situate în țările vecine, inclusiv din România. S-a spus în mod repetat că Moscova va considera zborurile avioanelor de luptă de pe teritoriile țărilor membre NATO drept participare a acestor țări la conflict”.

Ambasadorul Rusiei a reamintit că, în timpul vizitei în Vietnam când a comentat atacurile lansate de Kiev asupra teritorului Rusiei, președintele Vladimir Putin a calificat astfel de acțiuni ca fiind „aproape” de agresiune.

„Și totuși, pentru Rusia, amenințarea nu vine dinspre România, ci dinspre blocul NATO condus de SUA în ansamblul lui și care protejează în primul rând interesele americane”, a spus Lipaev, „În același timp, se creează o impresie că România este atrasă în mod insistent în conflictul din Ucraina, împingând-o la acțiuni mai intense. Cred că acum devine tot mai clar că țările din afara NATO se pot simți mult mai în siguranță decât membrii acestei Alianțe”.

”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare