Oprea: Guvernul a aprobat proiectul prin care se reglementează redeschiderea exploatărilor miniere neenergetice

Ministrul Economiei, Radu Oprea, a anunţat, vineri, că Guvernul a aprobat ordonanţa de modificare a legii minelor prin care se reglementează redeschiderea exploatărilor miniere neenergetice, precizând că aceste prevederi nu se referă la Roşia Montană.

„Astăzi am aprobat proiectul care se referă la legea minelor, la materialele neenergetice şi fac această precizare pentru că se referă doar la cele neenergetice, pentru că avem un Regulament european 2024/1252 al Parlamentului European şi al Consiliului – este din data de 11 aprilie 2024 şi instituie un cadru pentru asigurare aprovizionării sigure şi durabile cu materii prime critice şi modifică o sumedenie de regulamente europene. Am transpus în legea din România această posibilitate de a exploata materialele critice, cu un accent deosebit pe iazuri şi pe halde”, a afirmat Oprea, după şedinţa Executivului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare