Recepția Bazinului de înot din Drobeta Turnu Severin la final

Astăzi, la obiectivul de investiții Bazinul de înot, s-a întrunit comisia pentru recepția la terminarea lucrărilor în cadrul proiectului de reabilitare și modernizare.

Membrii comisiei de recepție au demarat, pe domeniul specific fiecăruia, verificări ale documentelor întocmite de-a lungul derulării proiectului și probe ale instalațiilor care echipează clădirea.

Dată fiind destinația obiectului, un element important care se urmărește este îndeplinirea condițiilor de securitate la incendiu, în recepție fiind verificat de către echipajele ISU Mehedinți, modul de funcționare, în timp real, al tuturor instalațiilor din clădire.

“Am convingerea că recepția se va încheia fără probleme, dar procedura este una care poate necesita timp având în vedere complexitatea lucrărilor care s-au efectuat și importanța obiectivului. După ce va fi semnat procesul-verbal de recepție, iar obiectivul va fi redat Consiliului Județean Mehedinți, vom face demersurile pentru ca Bazinul să fie deschis pentru toți severinenii. Așa cum a fost conceput proiectul, Bazinul de înot este loc dedicat sănătății, fitness-ului și asigură un mediu sigur, modern și plăcut pentru toți cei pasionați de înot! Mă bucur că unul dintre obiectivele pe care mi le-am asumat în anul 2020 este finalizat și din fericire, nu este singurul!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare