Dan Motreanu: Creşterea alocaţiilor pentru copii rămâne o prioritate a PNL

Prim-vicepreşedintele PNL Dan Motreanu afirmă, marţi, majorarea alocaţiilor pentru copii rămâne o prioritate a PNL. El reaminteşte că alocaţiile sunt majorare din această lună cu 13,8%, măsură de care vor beneficia 3,8 milioane de copii şi adolescenţi.

”Alocaţiile de stat pentru copii cresc din această lună cu 13,8%, potrivit deciziei luate de coaliţia de guvernare. De această măsură vor beneficia 3,6 milioane de copii şi adolescenţi. Creşterea alocaţiilor pentru copii rămâne o prioritate a PNL, asumată prin programul de guvernare. Alocaţiile de stat pentru copii au astăzi o valoare dublă faţă de momentul în care PNL a intrat la guvernare în 2019”, a scris, marţi, pe Facebook, Dan Motreanu.

Prim-vicepreşedintele PNL afirmă că, imediat ce a ajuns la guvernare, PNL a promovat o lege prin care alocaţiile sunt indexate anual cu rata inflaţiei.

”De asemenea, alocaţiile au crescut cu 20% la 1 ianuarie 2021. Guvernul condus de premierul Nicolae Ciucă a majorat în două rânduri alocaţiile de stat pentru copii. La 1 ianuarie 2022, alocaţiile pentru copiii cu vârste între doi şi 18 ani au fost majorate cu 13,5%, iar alocaţiile pentru copiii sub doi ani şi copiii cu dizabilităţi au fost majorate cu 40%. La 1 februarie 2023, toate alocaţiile pentru copii au fost indexate cu 5%”, a precizat Motreanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare