Deputatul AUR Alin Coleșa: Sub pretextul luptei împotriva deep-fake se legiferează posibile grave abuzuri din partea statului

O inițiativă legislativă susținută de majoritatea parlamentară dorește o așa-zisă incriminare a deep-fake-ului. Deep-fake-ul este înțeles ca o contrafacere a unui conținut de tip imagine, de tip audio sau video. Deși, teoretic, se incriminează acest deep-fake, în realitatea se creează posibilitatea de abuzuri din partea autorităților – în special din partea CNA – Consiliului Național al Audio-Vizualului. Chiar autoritățile statului au recunoscut, prin ICI – Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – detecția falsificării imaginilor sau a sunetului este foarte greu de realizat folosind chiar și cei mai performanți algoritmi de detecția și există o rată mare a detecțiilor eronate, susține Alin Coleșa, liderul Deputaților AUR.

Proiectul legislativ incriminează însă foarte dur chiar și simpla redistribuire a unui asemenea fals – între 60 şi 180 de zile-amendă. Dacă specialiștii, folosind cele mai sofisticate și mai costisitoare mijloace, cu greu pot detecta dacă o înregistrare audio-video e falsă, cum ar putea să detecteze falsul o simplă persoană având cele mai bune intenții?! Ca urmare legea va putea crea, în anumite situații, un climat de teamă și posibilitatea unor abuzuri grave din partea instituțiilor statului – așa cum s-a întâmplat și în timpul pandemiei când exista practic o singură tabără care deținea adevărul absolut și se practica o denigrare și o amendare dură a celor care îndrăzneau să aibă o părere contrară. La nivel european, prin actul privind Inteligența Artificială (https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:52021PC0206), sunt reglementări legale mult mai flexibile, neexistând sancțiuni de acest fel, responsabilitatea detecției și îndepărtării falsurilor audio-video rămânând în sarcina proprietarului platformei online care găzduiește falsurile respective. Legea sancționează doar falsurile privitoare la persoane, însă lasă la o parte cele reprezentate de falsificările de locuri sau evenimente imaginare și care ar crea unei persoane impresia falsă că sunt autentice sau adevărate. În comisiile raportoare – Tehnologia Informației și Comunicațiilor, respectiv Cultură – deputatul AUR Alin Coleșa a formulat amendamente care ar fi îndreptat neajunsurile grave ale acestui proiect legislativ. Acestea fiind însă respinse, a votat împotriva așa-numitei legii a deep-fake-ului. AUR rămâne consecvent principiilor sale apărând un mediu, un climat și așa fragil, de exprimare a libertății de gândire și exprimare, mai spune Coleșa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare