Ciucă: Apreciem deschiderea colegilor de la Viena. Există o dinamică cu un ton mai pozitiv, dar care deocamdată rămâne în chenarul prudenţei şi al negocierilor

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că o decizie privind aderarea României la Schengen poate fi aşteptată la Consiliul extraordinar JAI care va avea loc la finalul anului. ”Până la posibila decizie în ceea ce priveşte Schengen apreciem deschiderea colegilor de la Viena (…) Există o dinamică cu un ton mai pozitiv, dar care deocamdată rămâne în chenarul prudenţei şi al negocierilor”, adaugă el.

”Salutăm declaraţiile ministrului de interne austriac care dovedesc o flexibilizare a poziţiei partenerilor austrieci. Ceea ce a făcut ministrul Karner a fost o declaraţie publică încurajatoare în care a pus şi unele condiţii care se vor discuta şi analiza în perioada următoare. Decizia o aşteptăm la consiliul extraordinar JAI organizat la finalul anului de preşedinţia spaniolă la UE. Madridul a dovedit implicare în identificarea unor soluţii constructive într-o optică europeană”, a transmis, duminică, într-o postare pe Facebook, Nicolae Ciucă.

El a subliniat că o eventuală reuşită se datorează în special Preşedinţiei şi Guvernului.

”Pentru că au apărut şi în spaţiul public românesc primele declaraţii, consider că o eventuală reuşită este consecinţa conlucrării tuturor forţelor politice, a instituţiilor statului, în mod deosebit Preşedinţie şi Guvern, şi în special activitatea profesionistă a Ministerului de Interne şi a Ministerului de Externe. Până la posibila decizie în ceea ce priveşte Schengen apreciem deschiderea colegilor de la Viena. Aşteptăm să vedem şi rezultatul votului olandez şi rezultatele discuţiilor cheie ale miniştrilor de interne prezenţi în Slovenia luni 11 Decembrie. Există o dinamică cu un ton mai pozitiv dar care deocamdată rămâne în chenarul prudenţei şi al negocierilor”, a arătat Ciucă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare