Ce speră Ciolacu de la vizita în America

Premierul Marcel Ciolacu va discuta cu partenerii americani, în cadrul vizitei pe care o efectuează în Statele Unite ale Americii, începând de duminică până miercuri, despre avansarea proiectelor economice comune, creşterea investiţiilor americane în România şi consolidarea sprijinului politic şi de securitate.

„Avansarea proiectelor economice comune, creşterea investiţiilor americane în România şi consolidarea sprijinului politic şi de securitate de care beneficiem din partea partenerilor noştri strategici sunt obiectivele vizitei în Statele Unite ale Americii”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Premierul Marcel Ciolacu efectuează vizita de lucru în Statele Unite ale Americii – la Washington DC şi la New York – împreună cu o delegaţie guvernamentală din care vor face parte Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, Luminiţa Odobescu, ministrul Afacerilor Externe, şi Radu Oprea, ministrul Economiei.

Executivul arată că prim-ministrul se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din zona Washington-Virginia-Maryland.

De asemenea, va avea întrevederi cu mai mulţi înalţi oficiali americani. La Departamentul de Stat al SUA, premierul se va întâlni cu secretarul de stat american Antony Blinken. Şeful Executivului va avea întrevederi cu secretarul apărării, Lloyd Austin, şi cu secretarul pentru energie al Statelor Unite ale Americii, Jennifer Granholm.

„Un punct important al vizitei îl va constitui întrevederile cu Antonio Guterres, secretarul general al Naţiunilor Unite şi cu Dennis Frances, preşedintele Adunării Generale ONU”, arată sursa citată.

Programul vizitei va include întrevederi cu reprezentanţii conducerii Comitetului pentru forţe armate din Camera Reprezentanţilor, Mike Rogers şi Adam Smith, cu co-preşedinţii Comitetului pentru relaţii externe din Senatul SUA, senatorii Ben Cardin şi James Risch, şi cu co-preşedinţii Grupului de prietenie cu România din Camera Reprezentanţilor, Mike Turner şi Elissa Slotkin.

Guvernul subliniază şi că o componentă importantă a vizitei de lucru este cea economică. Astfel, prim-ministrul Marcel Ciolacu şi delegaţia guvernamentală vor avea discuţii cu reprezentanţii companiilor Google, Lockheed Martin şi cu reprezentanţii conducerii United States Energy Association.

În cadrul vizitei, premierul Marcel Ciolacu va aduce un omagiu eroilor americani, la Cimitirul Arlington din Washington, va vizita Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington şi va avea un dialog cu reprezentanţii asociaţiilor evreieşti.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare